Contestarea executării silite

 

Pe internet găsiți multe informații și este util să vă familiarizați întâi cu ele, pentru a vă calibra așteptările de la un avocat. Deasemenea, navigând pe internet veți găsi și recenzii ale foștilor clienți, care vă vor ajuta să vă selecționați un avocat specializat în domeniiul executărilor silite.

Executarea silită este, pentru mulți oameni și firme, un moment de maximă presiune: popriri pe conturi, somații, licitații, comunicări de la executor pe care nu le înțeleg până la capăt. În spatele acestor acte procedurale există însă reguli clare și mijloace de apărare eficiente, iar rolul avocatului specializat în drept civil și procedură civilă este să transforme haosul aparent într‑un plan juridic concret și realist.​

Cum intervenim când sunteți debitor

Dacă împotriva dumneavoastră s-a deschis un dosar de executare silită, primul pas este verificarea legalității întregii proceduri: existența și natura titlului executoriu, respectarea termenului de prescripție, modul în care a fost încuviințată executarea, actele întocmite de executor. În funcție de situație, se pot formula:​

• contestație la executare (pentru anularea actelor nelegale, a încheierii de încuviințare sau chiar a titlului executoriu în anumite ipoteze);

• cerere de suspendare a executării, cu sau fără cauțiune, pentru a opri temporar executarea până la soluționarea contestației;

• cereri privind constatarea prescripției sau perimării executării silite, atunci când creditorul a „lăsat în aer” dosarul și a depășit termenele legale.​

În cazul creditelor bancare și al cesiunilor către firme de recuperare, analizăm dacă există cu adevărat un titlu executoriu, dacă scadența anticipată a fost declarată corect, dacă creanța nu este prescrisă și dacă cesiunea a fost adusă la cunoștința debitorului. Există numeroase situații în care executări pornite de recuperatori în baza unor contracte de cesiune sau pentru creanțe vechi au fost anulate de instanțe tocmai pentru astfel de nereguli.​

Cum ajutăm creditorii să își recupereze creanțele

Pentru creditori (persoane fizice sau juridice), obiectivul este transformarea unui drept recunoscut prin hotărâre, contract sau alt titlu executoriu într-o sumă efectiv încasată, cu respectarea garanțiilor procesuale. Asistăm clienții în:

• obținerea titlului executoriu (hotărâre judecătorească, încuviințare a executării, investire cu formulă executorie acolo unde mai este cazul);​

• alegerea formei de executare (poprire, urmărire mobiliară sau imobiliară, executarea obligațiilor de a face/ a nu face) și colaborarea cu executorul judecătoresc;

• urmărirea dosarului de executare, formularea de cereri, observații și apărări pentru a evita incidente procedurale care pot duce la anularea executării sau la pierderea timpului prin perimare.​

În paralel, putem negocia cu debitorii eșalonări, acorduri de plată sau tranzacții care să reducă riscul blocajelor și să asigure o recuperare efectivă, nu doar teoretică, a creanței.​

De ce contează reacția rapidă și strategia corectă

Executarea silită funcționează pe termene scurte și proceduri relativ stricte. Pentru debitor, întârzierea poate însemna pierderea termenului pentru contestație, imposibilitatea de a mai invoca anumite motive sau vânzarea bunurilor la licitație înainte de a fi analizate șansele de apărare. Pentru creditor, lipsa de diligență poate duce la perimarea executării și reluarea întregii proceduri de la zero, cu costuri și întârzieri suplimentare.​

Intervenția avocatului nu se rezumă la redactarea unei contestații sau a unei somații, ci presupune:

• evaluarea onestă a șanselor reale (inclusiv riscul de despăgubiri sau de amendă judiciară pentru contestații vădit nefondate);​

• calibrararea demersurilor (ce atacăm, ce acceptăm, ce negociem) astfel încât rezultatul să fie proporțional cu costurile și timpul implicat;

• protejarea bunurilor esențiale și a fluxului financiar (în special pentru profesioniști și firme) prin măsuri adecvate.

Ce tipuri de servicii oferim în executare silită

În funcție de calitatea în care vă aflați (debitor sau creditor), serviciile pot include, între altele:

• obținerea și pregătirea titlurilor executorii pentru punere în executare.

• consultanță pentru alegerea procedurii de executare și a executorului judecătoresc.

• asistență și reprezentare în fața executorului și în fața instanței (contestație la executare, suspendarea executării, constatarea prescripției/perimării, întoarcerea executării, nulitatea unor clauze – de exemplu, fidejusiune, dobânzi abuzive etc.).​

• asistență în executarea hotărârilor privind minori (locuință, program de legături personale, obligații de a face și a nu face) și a altor obligații non‑pecuniare.​

• negociere, redactare și formalizare de acorduri de plată sau tranzacții care pot închide dosarele de executare în condiții avantajoase.

Indiferent dacă sunteți în poziția celui urmărit sau a celui care urmărește recuperarea unei creanțe, implicarea unui avocat cu experiență în executare silită asigură nu doar respectarea drepturilor procedurale, ci și o strategie coerentă pentru a ajunge la un rezultat concret, în timp util și cu un control real asupra riscurilor și costurilor.

Custodia minorilor - ce să ceri avocatului

 

Exercitarea autorității părintești (custodia minorilor)

Noul Cod civil, în vigoare din 01.10.2011, a înlocuit noțiunea de „încredințare a minorului” cu instituția stabilirii locuinței minorului la unul dintre părinți și exercitarea în comun a autorității părintești, de către ambii părinți, în mod egal, având ca reper interesul superior al copilului. Regula este exercitarea în comun a autorității părintești, instanța putând dispune exercitarea de către un singur părinte numai în cazuri temeinic justificate (violente grave, abuz, dependențe severe, afecțiuni psihice, condamnări pentru infracțiuni grave).​

Exercitarea autorității părintești este stabilită de instanță, de regulă, în cadrul acțiunii de divorț, chiar dacă acest capăt de cerere nu a fost formulat expres, pe baza probelor administrate și a evaluării interesului superior al minorului. Dacă părinții nu sunt căsătoriți, autoritatea părintească se exercită, ca regulă, tot în comun, niciunul dintre părinți neputând lua singur decizii majore privind creșterea, educația, sănătatea și dezvoltarea copilului, până la eventuala modificare a acestei modalități prin hotărâre judecătorească.​

În practică, apar frecvent situații în care, ulterior unei hotărâri, intervin schimbări relevante (de exemplu, acte de violență asupra minorului, condamnări, dispariția motivelor care au dus inițial la exercitarea exclusivă a autorității de către un singur părinte), ceea ce justifică acțiuni de modificare a măsurilor privind autoritatea părintească. În astfel de litigii, este de regulă recomandat ca părinții să opteze pentru exercitarea în comun a autorității părintești și să evite transformarea acesteia într-un instrument de răzbunare, ținând cont că minorul nu este responsabil pentru conflictul dintre părinți și are nevoie de o relație echilibrată cu ambii.

Partajul - ce cuvânt dureros...

 Da, divorțul doare, dar din experiența noastră am văzut cât de traumatic poate fi partajul bunurilor celor doi foști soți. De aceea încercăm pe cât posibil să-i "împăcăm" mai întâi cu ei înșiși, cu situația, ca să vadă partajul ca pe un rămas bun mai degrabă decât ca pe o altă luptă. În fond, după luptele care au dus la divorț, partajul este pentru amândoi o ultimă șansă de a fi recunoscători celuilalt.

Partajul bunurilor comune ale soților

Conform noilor prevederi ale Codului civil, în vigoare din 01.10.2011, înainte de încheierea căsătoriei, soții își pot alege, prin convenție matrimonială, un alt regim decât comunitatea legală, putând opta pentru separația de bunuri sau pentru comunitatea convențională. Pentru căsătoriile încheiate anterior acestei date, aflate sub regimul comunității legale, precum și pentru cele ulterioare acestuia în același regim, sistarea coproprietății în devălmășie presupune realizarea partajului.​

Legea oferă părților posibilitatea de a alege modalitatea partajului, cea mai simplă, discretă și avantajoasă financiar fiind partajul convențional, realizat prin înțelegerea soților, fără intervenția instanței. Partajul judiciar intervine atunci când soții nu se înțeleg cu privire la împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, caz în care instanța stabilește întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia, în funcție de contribuția efectivă, pecuniară sau în natură (muncă în gospodărie, sprijin în activitatea profesională etc.).​

Procedura de partaj poate fi inițiată oricând, la cererea oricăruia dintre soți, nefiind condiționată de introducerea sau finalizarea cererii de divorț; soții pot solicita partajul în cadrul procesului de divorț sau ulterior, printr-o acțiune separată. Practica judiciară arată că, atunci când partajul este cerut împreună cu divorțul, acțiunea de partaj se disjunge și capătă regimul unei cauze de sine stătătoare, dat fiind caracterul ei mai amplu și durata mai mare necesară evaluării bunurilor și contribuțiilor.​

Din masa partajabilă fac parte bunurile comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, cu excluderea bunurilor proprii (de exemplu: cele dobândite prin moștenire, donație sau legat, bunurile de uz personal, anumite drepturi de proprietate intelectuală, despăgubiri pentru prejudicii morale sau materiale, precum și bunurile dobândite în schimbul bunurilor proprii). În acest tip de proceduri se prestează, de regulă, servicii de consultanță privind identificarea și inventarierea bunurilor, alegerea modalității de partaj, raporturile cu creditorii, negocierea și redactarea tranzacțiilor sau reprezentarea în fața instanțelor și instituțiilor bancare.​

Divorțul, asistența avocatului, ce să știi

 Divorțul reprezintă modalitatea juridică de desfacere a căsătoriei. Din multitudinea de cazuri încredințate spre soluționare, s‑a constatat că majoritatea clienților abordează situația dintr-o perspectivă pesimistă, considerând divorțul fie ca pe o rușine, fie ca pe un punct final al unei etape a vieții lor. Însă, după ce parcurg întreaga procedură de divorț cu asistență de specialitate, mulți ajung să se simtă mai liberi, redescoperindu‑și valorile personale și realizând că au forța psihică, fizică și emoțională pentru a porni pe un nou drum, de data aceasta cu mai multă experiență.

​

Legislația actuală din România oferă soților mai multe modalități pentru desfacerea căsătoriei, însă cea mai sigură, chiar dacă nu este întotdeauna cea mai rapidă, o reprezintă divorțul pe cale judecătorească, urmând calea dreptului comun. Din prisma motivelor ce pot sta la baza desfacerii căsătoriei, instanța poate pronunța hotărârea de divorț din culpa ambilor soți (culpă comună), din culpa exclusivă a unuia dintre soți sau poate lua act de acordul soților cu privire la desfacerea căsătoriei.​

Din punct de vedere al duratei, un litigiu având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorț poate varia, în practică, de la aproximativ 3 luni până la 6 luni, în funcție de complexitatea cauzei, de posibila înțelegere dintre soți, de multitudinea probelor, de existența copiilor minori și de gradul de aglomerare al instanțelor. Ca și costuri, un divorț nu implică, în mod obișnuit, eforturi financiare deosebite, fiind vorba despre cumulul dintre taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, cheltuieli care pot fi recuperate dacă instanța pronunță divorțul din culpa exclusivă a soțului pârât.​

O situație aparte, din punct de vedere afectiv‑emoțional, o reprezintă divorțul în care sunt implicați copii minori, în aceste cazuri interesul superior al minorului prevalând asupra conflictului dintre soți. Pentru instanțele de judecată este esențial ca minorul care va rămâne în îngrijirea unuia dintre părinți să beneficieze de condiții morale și materiale corespunzătoare unei creșteri și educări armonioase, iar părintele respectiv să fie un garant al reprezentării corecte a intereselor copilului.​

Întotdeauna este util ca părinții să separe neînțelegerile care au dus la divorț de relația personală cu copilul și să ajungă, pe cât posibil, la o înțelegere cu privire la persoana în îngrijirea căreia minorul rămâne și la contribuția financiară a celuilalt părinte, ținând cont de practica instanțelor și de soluțiile echilibrate din domeniu. Din păcate, există și situații în care relația dintre soți este grav viciată, ajungându‑se la acte de violență în familie, caz în care instanțele pot dispune ordine de protecție, evacuarea agresorului din locuința familiei, păstrarea unei distanțe minime față de victimă și copii sau interzicerea oricărui contact.​

Având în vedere complexitatea spețelor de divorț și faptul că nu există un model unic de acțiune adaptabil tuturor situațiilor, fiecare caz necesitând o abordare personalizată, astfel de litigii beneficiază de servicii precum:

• consultanță juridică de specialitate asupra procedurii divorțului, formulării acțiunii și strategiei procesuale;

• asistență și reprezentare în fața instanțelor, pe fond și în căile de atac;

• redactarea înscrisurilor procedurale (cerere de chemare în judecată, întâmpinare, cerere reconvențională);

• asistare în ancheta psiho‑socială pentru stabilirea locuinței minorului;

• consiliere privind exercitarea autorității părintești, obligația legală de întreținere și cuantumul acesteia;

• reprezentarea cetățenilor români stabiliți în străinătate și a cuplurilor cu cetățenii diferite, inclusiv pentru stabilirea statului competent;

• redactarea și susținerea cererilor de ordin de protecție.​

​

Când se consideră răpirea internațională a unui copil?

 

De ce poate apărea o astfel de situație?

În situația în care inițial, ambii părinți exercitau autoritatea părinteasca cu privire la copil, reședința copilului fiind stabilită fie de către părinți prin înțelegere amiabilă. fie de către instanșă intr-un anumit stat, se poate intampla ca ulterior, copilul să fie reținut de către unul dintre părinți în același sau chiar în alt stat, dar fără acordul celuilalt părinte. În această situație, părintele nu mai are dreptul de a decide cu privire la stabilirea locuinței copilului. Astfel de litigii se solutionează potrivit unei proceduri civile judiciare speciale, reglementate prin Convenția de la Haga din 1980. Obiectivul urmărit este întoarcerea unui copil în tara sa de resedință obișnuită. Precizăm că România a aderat la această convenție, onorând în egală măsură cazurile cu copii veniți cu mamele din orientul mijlociu din state totalitare. 

În statele memebre ale UE se aplică și RegulamentulCE 2201/2003 și dispoziții ale CJUE, fapt care ușurează adesea și grăbesc procedurile. În situații când deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită potrivit Conventiei copilul este deplasat în alt stat fără acordul părintelui care acuză răpirea, copilul este inițial deplasat în alt stat cu acordul celuilalt părinte, însă doar pentru o perioadă determinată de timp. In aceasta situatie se consedera nelegala neintoarcerea copilului in statul de resedința. 

Când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane sau unei instituții, a oricărui alt organism, acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită

Sau poate surveni imediat, înaintea deplasării sau neînapoierii sale, sau dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv.

 Ce faceti in caz de rapire internationala de copii 

Convenția de la Haga a stabilit că fapta soțului care lipsește pe celălalt fost soț de dreptul de a-și vedea copilul prin acțiunea de a transporta minorul intr-o alta tara, poate fi combatută. 

 Se formulează o acțiune de înapoiere a minorului, dacă acțiunea de transportare, mutare este ilicită. Poate fi vorba de răpirea copiilor când partenerul dumneavoastră a plecat cu copilul în altă țară din UE. Aceasta însă fără consimțământul dumneavoastră sau încălcând o hotărâre judecătorească. Va trebui să formulați o acțiune în justiție pentru a vă recupera copilul. Situația de răpire poate fi însă sesizată și de o altă persoană (ori instituție) care avea dreptul să decidă cu privire la locuința copilului. În orice caz, și autoritățile au obligația să vă ajute să întreprindeți acțiunile necesare.

Dacă îndeplinește cerințele legale, cazul dumneavoastră va fi preluat de instanțele judecătorești din statul membru în care a fost dus copilul, iar acestea vor decide dacă se impune returnarea copilului. Instanța de judecată are în vedere aspecte legate de situația de fapt a copilului: locuința efectivă, unde era școlarizat, unde era asigurat medical, relațiile de atașament cu alte rude, prieteni. Normele UE contribuie la prevenirea răpirii copiilor. Instanța din statul în care copilul își avea reședința obișnuită înainte de răpire va rămâne competentă până la soluționarea cazului de răpire. Scopul este de a se evita ca părinții să răpească copilul în speranța de a obține o hotărâre favorabilă în fața instanței din propria țară.

Un părinte al copilului răpit poate apela la autorități centrale pentru a ajuta părinții care sunt victime ale răpirii transfrontaliere. Părintele vizat poate lansa o procedură de înapoiere a copilului. În acest caz, instanța trebuie să se pronunțe cu privire la această chestiune în termen de șase săptămâni. Ar trebui să ofere copiilor posibilitatea de a fi ascultați în cursul procedurii, cu excepția cazului în care acest lucru este necorespunzător din cauza vârstei și gradului de maturitate. Există posibilitatea ca instanța din țara în care copilul a fost răpit să refuze înapoierea copilului. Aceasta doar în cazul în care există un risc serios ca înapoierea să expună copilul la vătămări fizice sau psihice. Cu toate acestea, înapoierea nu poate fi oprită dacă s-au luat măsuri adecvate pentru a proteja copilul.

În cazul în care instanța constată că un copil nu trebuie înapoiat, aceasta trebuie să se adreseze instanței din țara din care a fost răpit copilul. Instanța din țara din care a fost răpit copilul va avea ultimul cuvânt, ținând seama de probele și de motivația celeilalte instanțe. De asemenea, judecătorul trebuie să asculte copilul. Copilul este în pericol în țara în care a locuit înainte de răpire. Copilul are vârsta necesară pentru a declara că nu dorește să se întoarcă. Teoretic, atât dumneavoastră, cât și copilul aveți dreptul de a fi audiați de instanță pe parcursul procedurilor judiciare.

Situația ca răpirea internațională de copii e judecată în România. Instanțele române sunt competente să soluționeze cererea dacă, atât la momentul sesizării, cât și la momentul soluționării cauzei, minorul se află pe teritoriul României. Dosarul privind răpirea internațională de minori este de competența, ca instanță de fond, Tribunalului București și de recurs, Curții de Apel București. Este recomandabil ca părintele reclamant să fie reprezentat de un apărător ales. Convenția recomandă ca procedura de soluționare nu ar trebui să depășească, teoretic, șase săptămâni de la sesizarea instanței.

Studiu de caz privind răpire internațională de copii

În speța prezentată, exista un proces de divorț, minorul a fost încredințat de plin drept, prin lege, ambilor părinți. A avut loc o deplasare/reținere a acestuia pe teritoriul României, fără acordul tatălui, astfel au fost încălcate dispozițiile art. 3 din Convenție. Exercitarea efectivă a dreptului privind încredințarea se referă la îngrijirea copilului. Deși există procesul de divorț, fapta se raportează la momentul la care a survenit deplasarea/refuzul de înapoiere. Ori, de la data la care copilul a fost deplasat/reținut pe teritoriul României – fără acordul tatălui – nu a mai putut fi exercitat acest drept. Astfel, se încalcă dispozițiile art. 3 din Convenție, referitoare la exercitarea efectivă a dreptului privind încredințarea. Tatăl exercita acest drept la momentul deplasării ilicite a copilului. Ar fi continuat să îl exercite dacă pârâta nu ar fi refuzat înapoierea minorului.

Reținerea copilului fără acordul celuilalt părinte. Reclamantul a fost Ministerul Justiției, în interesul și în calitate de reprezentant al copilului. A solicitat instanței ca, în contradictoriu cu autoritatea tutelară, să dispună înapoierea minorului la reședința obișnuită din Ungaria, la tatăl său. A fost sesizat de către autoritatea centrală a Ungariei privind aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga, asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii. Petentul este cetățean maghiar, cu domiciliul în Ungaria. Minorul a fost reținut pe teritoriul României, la mama acestuia, fără acordul tatălui.

În drept au fost invocate Codul familiei, art. 72 alin. (1), părinții exercită în comun tutela părintească. În lipsa unui acord contrar – chiar dacă nu mai locuiesc împreună – deplasarea este fără drept a copilului în străinătate. Conform legislației maghiare, deplasarea copilului din Ungaria sau reținerea acestuia în străinătate este ilegală dacă, în cazul în care părinții locuiesc împreună, unul dintre părinți, care exercită în comun dreptul de tutelă părintească, duce copilul în străinătate, însă fără acordul celuilalt părinte, cu excepția unei decizii contrare a autorității tutelare.

Raportul explicativ arată că obiectivele Convenției de la Haga din 1980 sunt: restabilirea statu quo-ului prin înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit în orice stat contractant; respectarea efectivă în celelalte state contractante a drepturilor de încredințare și de vizită existente într-un stat contractant; crearea unui mijloc eficient de descurajare a răpitorului, care pretinde ca acțiunea sa să fie legalizată de autoritățile statului de refugiu, în sensul de a lipsi acțiunile sale de orice consecință practică și juridică. În fapt, pe această cale, persoana particulară poate să schimbe legea aplicabilă și să obțină o decizie judiciară care să îi fie favorabilă.

Ce dispune Convenția de la Haga. Conform Convenției, o cerere de înapoiere nu împietează asupra fondului dreptului privind încredințarea (art. 19). Dacă se constată că deplasarea sau reținerea într-un stat contractant s-a făcut ilicit, instanța trebuie să dea eficiență mecanismului de returnare sumară reglementat de Convenție. Acesta nu pune în discuție dreptul privind încredințarea copilului către un părinte sau altul, ci doar reintegrarea copilului în mediul lui obișnuit de viață. Scopul este de a asigura garantarea înapoierii copilului în statul reședinței sale obișnuite, ca măsură urgentă și provizorie, până în momentul în care o instanță competentă se va pronunța asupra dreptului privind încredințarea minorului către unul dintre părinți.

Ce dispune Raportul explicativ al Convenției de la Haga. Cererea va fi angajată în fața autorităților competente ale statului în care copilul își avea reședința obișnuită înaintea deplasării. Vizează cazul în care deplasarea a avut loc înainte ca o decizie de încredințare să fie dată, dar și dacă o asemenea deplasare s-a produs cu violarea unei decizii preexistente.

Art. 4 din Convenția de la Haga se aplică oricărui copil care își avea reședința obișnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredințarea.

Motive pentru care niciunul dintre părinți nu poate lua decizii privind copilul, în procesul de divorț. Niciunul dintre părinți nu este cu nimic mai îndreptățit decât celălalt să ia decizii în mod unilateral în privința copiilor. Pârâta a nesocotit dispozițiile legale privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii lor minori. A luat în mod unilateral o decizie care a determinat privarea tatălui de dreptul de a avea legături personale cu acesta.

S-a solicitat să se aibă în vedere pct. 22 din Raportul explicativ – Preambul. Statele semnatare declară că sunt profund convinse că interesul copilului este de o importanță primordială în orice problemă privind încredințarea sa. Este sigur că, tocmai având această convingere, ele au elaborat Convenția, pentru a proteja copilul pe plan internațional împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoieri ilicite. Se precizează ce figurează printre manifestările obiective a ceea ce constituie interesul copilului: dreptul de a nu fi deplasat sau reținut în numele unor drepturi mai mult sau mai puțin discutabile asupra persoanei sale.

Ce a reținut instanța. La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: cererea de înapoiere a copilului răpit; certificatul emis de Ministerul Administrației Publice și al Justiției din Ungaria cu legislația aplicabilă; dispozițiile din Codul Familiei art. 72 alin. (1); punctul 1/a al punctului de vedere nr. 248 al Secției civile din cadrul Instanței Supreme din Ungaria; adeverința privind statutul de elev emisă de Școala Generală și Grădinița cu program prelungit; cererea adresată de instanță și s-a dispus efectuarea în cauză a unei anchete sociale la domiciliul pârâtei din România, în locul unde se află în prezent copilul pe teritoriul României.

De ce este întemeiată cererea reclamantei. Cererea de chemare în judecată este întemeiată, urmând a se dispune admiterea acesteia. Copilul s-a născut în Ungaria, fiind copil rezultat din căsătorie. A locuit anterior momentului la care pârâta a venit împreună cu copilul în România în Ungaria. Fără a informa pe tatăl copilului și a-i cere acordul, pârâta, împreună cu copilul minor, părăsește reședința obișnuită din Ungaria. Se deplasează pe teritoriul României, stabilindu-se la părinții acesteia și, respectiv, bunicii materni ai copilului.

Concluziile anchetei sociale efectuate la locuința copilului de pe teritoriul României: pârâta a plecat împreună cu minorul din Ungaria urmare faptului că cei doi soți se află în proces de divorț. Tatăl copilului nu a fost de acord cu această deplasare, astfel cum recunoaște însăși pârâta. Această situație de fapt este susținută și de înscrisurile administrate în cauză. Rezultă că acțiunea de divorț a soților este în curs în fața instanțelor din Ungaria. Se coroborează cu adeverința privind statutul de elev al copilului, eliberată de școala generală. Minorul a fost elevul instituției, după care copilul a fost retras de la școală de către mama sa, fără a notifica/înștiința instituția școlară cu privire la înscrierea copilului la o altă școală.

La data deplasării minorului în România, acesta locuia în Ungaria. Drepturile părintești de supraveghere asupra minorului erau exercitate de cei doi părinți împreună. Nu era pronunțată încă o hotărâre cu privire la încredințarea copilului. Pârâta, mama copilului, a deplasat minorul pe teritoriul României în mod ilicit. Se aplică art. 3 al Convenției de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii. Situația premisă cuprinsă în art. 3 și 4 ale Convenției este îndeplinită, se justifică cererea formulată de reclamant. Dispozițiile internaționale relevante care sunt incidente în cauză se regăsesc în Convenția de la Haga, respectiv asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992.

Îndeplinirea cerințelor art. 3 lit. a) al Convenției. Se reține condiția pentru ca deplasarea sau neînapoierea unui copil să se considere ilicită: aceasta să aibă loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui organism care acționează fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale. Așadar, dreptul tatălui privind încredințarea rezultă din atribuirea prin legea statului în care acesta își avea reședința obișnuită. Minorul a fost încredințat de plin drept, prin lege, ambilor părinți. În situația deplasării/reținerii acestuia pe teritoriul României, fără acordul tatălui, au fost încălcate dispozițiile art. 3 din Convenție. Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiției.

Răpirea internațională de minori

Spre norocul nostru și mai ales al lor, nu se întâmplă des, dar dacă se întâmplă, e complicat și trebuie acționat repede.

Procedura răpirii internaționale de copii este, în pofida denumirii sale, de natură civilă și are ca obiect, pe de o parte, asigurarea și garantarea drepturilor egale ale părinților în ceea ce privește autoritatea părintească, iar pe de altă parte, garantarea înapoierii imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit în afara țării acestora de reședință obișnuită, în orice stat semnatar al Convenției de la Haga din 1980, convenție care reglementează aspectele civile ale răpirii internaționale de copii.

În anul 1992 România a aderat la Convenția de la Haga din 1980 prin Legea nr. 100/1992, motiv pentru care orice litigiu de această natură va fi soluționat de către instanța de judecată în baza normelor de procedură reglementate prin Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, cu modificările și completările ulterioare, dar și în baza regulamentelor CE și a dispozițiilor în interpretare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților.

În sensul Convenției, răpirea unui copil, cu privire la care ambii părinți exercită autoritatea părintească, presupune, pe de o parte, ca minorul să fie deplasat de către unul dintre părinți pe teritoriul unui stat semnatar al Convenției fără acordul părintelui care acuză răpirea, iar pe de altă parte, ca minorul care s-a deplasat, pe o perioadă determinată de timp, împreună cu unul dintre părinți pe teritoriul unui alt stat decât cel în care are reședința obișnuită, cu acordul prealabil al celuilalt părinte, să nu fie înapoiat în statul de reședință la expirarea perioadei pentru care părintele și-a exprimat acordul de voință.

Procedura română de judecată a unei astfel de acțiuni este foarte strictă, instanța de judecată competentă neprocedând la analizarea interesului superior al minorului sau la alte aspecte extrinseci, precum neînțelegerile dintre soți, frecventarea de către minor a unei forme de învățământ din România, vârsta copilului, cetățenia copilului sau a părinților săi și nici măcar la analizarea refuzului minorului de a se reîntoarce în statul din care se presupune că a fost răpit de către unul dintre părinți, ci are în vedere îndeplinirea unor condiții formale, reglementate de normele de drept amintite, întrucât numai statul de reședință obișnuită a minorului poate dispune cu privire la raporturile părinți–copii, precum și cu privire la măsurile care se impun a fi luate pe fondul cauzei.

Astfel, în situația în care instanța de judecată română constată că deplasarea sau reținerea copilului de către unul dintre părinți pe teritoriul României s-a făcut în mod ilicit, în sensul Convenției, iar toate celelalte condiții imperative sunt îndeplinite, instanța de judecată va dispune înapoierea minorului în statul în care acesta are reședința obișnuită, procedând la fixarea unui termen pentru executarea hotărârii, termen care nu poate fi mai mare de două săptămâni de la momentul comunicării, sub sancțiunea unei amenzi cuprinse între 2.500 și 12.500 lei.

Totodată, instanța de judecată, în cuprinsul hotărârii prin care a dispus înapoierea minorului, poate autoriza părintele reclamant să procedeze la preluarea minorului fie în mod personal, fie prin reprezentant, în situația în care părintele pârât va refuza să predea minorul în mod voluntar, hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus reîntoarcerea copilului în statul de reședință fiind executorie, reclamantul având deschisă procedura executării silite, în condițiile dreptului comun aplicabil în materie.

Cu toate acestea, în situația în care părintele care reclamă un caz de răpire internațională de minori demarează procedura de solicitare a reîntoarcerii cu împlinirea termenului de un an și pe fondul adaptării și integrării minorului în noul mediu, chiar dacă toate condițiile pentru admiterea acțiunii de răpire sunt îndeplinite, instanța de judecată va pronunța o soluție de respingere a acțiunii, reținând existența situației de excepție reglementate de convenția aplicabilă în materie.

De asemenea, în momentul în care instanța de judecată va constata existența unor motive obiective, exterioare copilului sau părinților săi, datorită cărora reîntoarcerea minorului ar avea consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării sale armonioase, asupra integrității sale fizice și psihice, punându-i în pericol viața sau sănătatea, precum și eventuale abuzuri din partea părintelui din statul de origine al copilului, instanța de judecată va proceda la respingerea acțiunii, chiar dacă se întrunesc elementele obligatorii ale existenței unui caz de răpire internațională.

Această procedură anevoioasă are implicații emoționale greu de gestionat, necesitatea consilierii și reprezentării de către un avocat având o importanță covârșitoare în soluționarea corectă și legală a situației, atât din prisma legislației stufoase și a nenumăratelor convenții europene aplicabile în materie, cât și din prisma factorilor de natură afectiv–emoțională.

Este extrem de important, într-o astfel de situație, să se apeleze, în cel mai scurt timp, la serviciile unui avocat, fie numai pentru o informare sau o consiliere juridică, deoarece, din experiența de caz a cabinetului nostru, a rezultat faptul că mulți părinți, constrânși de relele tratamente aplicate acestora de către soți, de factori sociali, economici sau religioși, părăsesc împreună cu minorul statul de reședință obișnuită al acestuia, fără consimțământul celuilalt părinte, revenind pe teritoriul României și considerând acest fapt ca un lucru firesc și ca un drept părintesc.

Citește aici și detalii despre suportul legislativ, precum și exemple de situații din practica noastra.

Suplinirea în instanță a consimțământului celuilalt părinte

Atunci când nu se pot pune de acord pe cale amiabilă, când copilul ar nevoie urgentă de acordul ambilor părinți, putem apela la instanța de judecată în regim de urgență pentru 

 Suplinirea în instanță a consimțământului celuilalt părinte

Suplinirea consimțământului este o acțiune pe care o are la îndemână părintele care nu exercită în mod exclusiv autoritatea părintească (adică majoritatea părinților divorțați care au copiii în grija lor), pentru a obține, pe cale judecătorească, o hotărâre de încuviințare a scoaterii minorului de pe teritoriul României și deplasării acestuia pe teritoriul altui stat, prin suplinirea acordului celuilalt părinte, care refuză, în mod nejustificat, să îl ofere în formă autentică.

În general, această măsură se poate dispune de către instanță pe o perioadă determinată, având un caracter provizoriu, neputând fi o măsură prin care se urmărește eludarea prevederilor legale referitoare la stabilirea locuinței minorului pe teritoriul altui stat, în afara teritoriului României, părintele care solicită suplinirea consimțământului fiind obligat atât să probeze refuzul nejustificat al celuilalt părinte de a-și da acordul în formă autentică în acest sens, cât și necesitatea deplasării minorului pe teritoriul altui stat (menținerea relațiilor cu familia extinsă, participarea la jocuri/concursuri/olimpiade etc.).

Ordonanța președințială - o cale rapidă și eficientă

În situația în care se justifică urgența luării acestei măsuri de către instanța de tutelă, iar procedura pe dreptul comun de suplinire a consimțământului ar duce la întârzierea sau pierderea unor oportunități pentru minor, această acțiune poate fi solicitată și pe procedură de urgență, urmând ca instanța să dispună cu privire la această măsură înainte de soluționarea fondului cauzei.

Apelați la noi cât mai din timp

Avem experiență vastă în acest domeniu, cabinetul nostru vă oferă atât servicii de îndrumare și consiliere, asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor judecătorești competente de pe întreg teritoriul României, cât și servicii de întocmire a documentației necesare și de reprezentare în fața organelor vamale și a altor instituții ale statului, în vederea solicitării, obținerii și eliberării pașaportului simplu pentru minor sau a prelungirii valabilității și reînnoirii acestuia, după caz.

Stabilirea, reducerea și majorarea cuantumului pensiei de întreținere a minorului

Pensia de întreținere a copilului în realitate e pentru copil, nu e pentru mamă

Pensia de întreținere a minorului

Caracterizată ca un drept al copilului cu privire la care părintele nu poate dispune, pensia de întreținere se poate defini ca fiind contribuția obligatorie a părinților la cheltuielile de creștere și educare a minorului, contribuție care se manifestă în mod egal, solidar și continuu, până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar în cazul continuării studiilor, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Regula instituită de Codul civil o reprezintă executarea în natură a obligației de întreținere atât din partea părintelui la care a fost stabilită locuința minorului, cât și din partea celuilalt părinte, excepția fiind situația în care obligația de întreținere în natură nu se execută de bunăvoie (mai rar, dar cunoaștem situații în care părinâii chiar se manifestă ca părinâți, în ciuda despărțirii), moment în care instanța de tutelă va dispune executarea obligației prin plata unei pensii, stabilită fie printr-o sumă fixă de bani, fie printr-un procent din venitul lunar net obținut de către părinte.

Ideal e să nu uite niciunul pentru cine se străduiește

Chiar dacă legislația în vigoare statuează contribuția strict în natură a părintelui la care a fost stabilită locuința minorului, nu reglementează și o modalitate de control asupra exercitării acesteia sau o sancțiune la momentul neexercitării respectivei obligații, însă, față de celălalt părinte, în sarcina căruia s-a stabilit executarea pensiei de întreținere prin plata unei sume de bani, normele de drept prevăd sancțiuni pentru nerespectarea obligației de întreținere stabilite de către instanța de tutelă, care pot merge până la constatarea abandonului de familie, în situația neplății pensiei de întreținere pentru mai multe luni consecutiv.

Pensia este gândită echilibtrat

La momentul stabilirii pensiei de întreținere sub forma de contribuție bănească, instanța de tutelă va ține întotdeauna seama de veniturile pe care le deține, în concret, părintele care va fi obligat la plata lunară a acesteia, în situația în care acesta nu propune o sumă fixă pe care să o ofere minorului, sumă care se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Unde și când vă putem ajuta noi avocații

În situația în care apar schimbări cu privire la mijloacele financiare ale părintelui obligat la plata pensiei de întreținere sub formă bănească, acesta are obligația să procedeze la actualizarea sumei, în mod voluntar, în caz contrar celălalt părinte având la îndemână o acțiune în instanță în vederea recalculării pensiei de întreținere datorate minorului de către celălalt părinte.

Stabilirea și modificarea locuinței minorului

Un divorț este de obicei urmat de traume emoționale, atât pentru foștii parteneri, câyt mai ales pentru copiii implcați.

Procedura judiciară de stabilire a locuinței copiilor minori la unul dintre părinți

În situația în care părintii nu se inteleg, precum si in situatia in care intelegerea părților este contrară interesului superior al minorului, instanța de judecată, va avea în vedere o serie de factori, fără ca vreunul din aceștia să fie absolutizați, printre care: vârsta copilului, condițiile morale și materiale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună îngrijire, creștere și dezvoltare fizică, psihologică, educațională, atașamentul copilului față de părinte, opinia copilului dacă are minim 10 ani, ținând cont de vârsta și maturitatea acestuia, istoricul copilului, având în vedere eventualele comportamente de neglijare, abuz, violență, interes, grijă manifestate de către părinți, asigurarea unei continuități și a unui mediu familial stabil și alte asemenea aspecte care țin de respectarea interesului superior al minorului.

 

Ca regulă generală, locuința minorilor se stabilește de către instanță la domiciliul unuia dintre părinți, nefiind posibilă stabilirea locuinței în mod alternativ, celălalt părinte având însă dreptul de a menține legături personale cu copiii în cadrul unui program de vizitare, stabilit de comun acord de părinți, sau de către instanța de judecată dacă e situația în care nu există înțelegere între soți.

Din punct de vedere probator, în aplicarea și respectarea interesului superior al minorului, un rol deosebit de important în litigiile având ca obiect stabilirea locuinței minorului îl deține raportul de anchetă psihosocială, care trasează liniile directoare în conturarea noțiunii de interes superior al minorului și care are ca scop verificarea condițiilor de locuit corespunzătoare unei creșteri adecvate, care să corespundă și să permită dezvoltarea spirituală și socială a minorului într-un mediu familial stabil, permițând instanței de judecată să analizeze, în paralel, cele două rapoarte, realizate în mod obiectiv de către reprezentanții autorităților tutelare la locuințele ambilor părinți, verificarea veniturilor reale ale părinților, a modului în care aceștia își îndeplinesc obligațiile față de minorul pe care îl au în grijă și, nu în ultimul rând, a felului în care părinții sunt caracterizați în comunitatea din care fac parte.

În cazul în care aceste criterii se modifică, în sensul în care părintele la al cărui domiciliu a fost stabilită locuința minorului nu mai are aceleași condiții locative și financiare de creștere și educare a minorului sau aceleași condiții morale avute în vedere de către instanță la momentul pronunțării hotărârii, celălalt părinte poate solicita instanței de tutelă să dispună modificarea măsurilor stabilite anterior cu privire la locuința minorului, în condițiile în care nu există înțelegere între părinți.

Părintele care solicită schimbarea măsurii stabilirii domiciliului minorului la locuința sa trebuie nu numai să probeze faptul că celălalt părinte nu mai prezintă condițiile necesare în vederea asigurării creșterii și dezvoltării armonioase a minorului, că stabilitatea și continuitatea îngrijirii, creșterii și educării acestuia nu mai sunt asigurate, dar, mai ales, să demonstreze instanței de tutelă faptul că acesta și-a îmbunătățit condițiile pe care le avea la momentul la care instanța a stabilit locuința minorului la domiciliul celuilalt părinte.

Un caz controversat în practica judiciară îl reprezintă situația în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilită locuința minorului este nevoit, din motive obiective, să își stabilească domiciliul/reședința într-un alt oraș. În această situație este normal și necesar ca respectivul părinte să solicite celuilalt acordul, noi sfătuindu-ne clienții spre forma scrisă a acestuia, pentru a evita conflictele ulterioare.

Pe de altă parte, în această situație, mulți părinți, făcând confuzie între stabilirea locuinței minorului la domiciliul acestora și custodia exclusivă, consideră că nu este necesar acordul celuilalt părinte, motiv pentru care dispun, în mod exclusiv, asupra acestei măsuri, îngrădind în acest mod exercitarea autorității părintești în comun. Din experiența acumulată, a rezultat faptul că este necesară o anchetă psihosocială la noua reședință și o hotărâre a instanței care să încuviințeze modificarea survenită, aflându-ne în această situație în prezența unui caz tipic de schimbare a locuinței minorului, chiar dacă minorul rămâne în continuare să locuiască împreună cu același părinte.

Lucrurile diferă în situația în care părintele la care a fost stabilită locuința minorului își stabilește domiciliul/reședința în străinătate, în acest caz confruntându-ne cu două situații:

Prima, și cea mai fericită, este cea în care respectivul părinte dorește să își ia copilul cu el la noua reședință, sens în care legislația statului respectiv primează, în general fiind solicitată o hotărâre judecătorească a autorităților din România în acest sens.

A doua situație este cea în care părintele la care a fost stabilită locuința minorului decide să plece la muncă în străinătate, pe o perioadă nedeterminată, stabilindu-și reședința, cu forme legale, pe teritoriul altui stat, lăsând minorul în grija bunicilor sau a altor rude din România, fără a cere consimțământul celuilalt părinte, fără a aduce la cunoștința serviciului de asistență socială de la domiciliul său acest fapt, cu minim 40 de zile înainte, și fără a solicita instanței de tutelă delegarea de autoritate părintească.

Dacă în primul caz soluționarea situației este destul de simplă, atât timp cât celălalt părinte este de acord, în cea de-a doua situație intervine obligativitatea stabilirii locuinței minorului la unul dintre părinți, deoarece, prin plecarea părintelui la care a fost stabilită locuința minorului, acesta nu poate rămâne în îngrijirea altor persoane, în lipsa unei hotărâri judecătorești și în lipsa acordului expres al persoanelor desemnate să se ocupe de minor, exprimat în fața instanței de tutelă, care va dispune, prin hotărârea judecătorească, și cu privire la drepturile ce urmează a fi delegate.

Prin urmare, stabilirea sau modificarea locuinței unui minor reprezintă un act de o maximă importanță, care poate influența în mod covârșitor procesul de creștere și educare al acestuia, motiv pentru care avocații cabinetului nostru au gândit și conceput o paletă largă de servicii, precum:

• consultanță și îndrumare socio-juridică în ceea ce privește modul în care se stabilește locuința minorului;

• redactare înscrisuri necesare, complementare cererii de chemare în judecată sau a întâmpinării/cererii reconvenționale, după caz;

• asistare și îndrumare cu privire la efectuarea anchetei psihosociale în vederea stabilirii locuinței minorului;

• traducerea și legalizarea înscrisurilor necesare efectuării anchetei psihosociale prin comisie rogatorie;

• asistare și reprezentare în fața instanțelor judecătorești competente în vederea stabilirii domiciliului minorului pe teritoriul României sau în afara acestuia;

• legalizarea hotărârii judecătorești pronunțate în litigiile care au ca obiect stabilirea domiciliului minorului, precum și modificarea acestuia;

• redactare și emitere notificări, memorii, înștiințări, cereri către autoritățile competente în soluționarea situațiilor incidentale cu privire la litigiile de acest gen;

• alte servicii conexe.

Recuperarea Creanțelor: Ghid Practic și Soluții Rapide

 

Recuperarea creanțelor în România implică proceduri reglementate de Codul de Procedură Fiscală, cu opțiuni amiabile sau judiciare pentru a obține sumele datorate. 

Multe cazuri par complicate datornicilor sau creditorilor neexperimentați, dar un avocat specializat cum sunt colegii noștri de la departamentul de Recuperări creanțe, le pot încadra rapid și rezolva eficient, evitând pierderi de timp sau bani.

Contactează-ne pentru o evaluare gratuită inițială – adesea, problemele sunt urgente sau simple de soluționat. 

Procedura Amiabilă: 

Primul Pas Eficient 

Procedura amiabilă evită instanța și costurile asociate, fiind preferată în majoritatea cazurilor. 

Procedura Amiabilă include inițial notificări prin email/postă către debitori, apeluri telefonice pentru reaminti plăți restante și întâlniri cu reprezentare legală de care se ocupă tot specialiștii noștri. 

Evaluarea solvabilității

Verificăm întâi capacitatea de plată a debitorului pentru a putea negocia realist termene noi, simplificând recuperarea în câteva luni față de varianta apelării la instanțele de judecată. 

Notificarea legală

 

Trimitem apoi notificări oficiale și efectuăm strategic apeluri personalizate. 

Apoi organizăm întâlniri la cabinetul nostru din București sau la debitor.

Renegocieri pentru plați eșalonate

 Dacă debitorul cooperează, recuperarea devine rapidă – noi te ghidăm pas cu pas. 

 Recuperarea în Instanță

Când este necesară apelarea la o instanâă de judecată?

Când demersul nostru amiabil eșuează, mergem în instanță cu somații de plată (termen 15 zile) sau ordonanțe de plată, care au caracter executoriu imediat. 

Se pot aplica popriri pe venituri, bunuri sau conturi, cu termene scurte impuse de judecător. 

Ordonanța președințială poate fi contestată, dar executarea ei începe prompt.

 Somație: 15 zile pentru plată voluntară. 

 Ordonanță de plată: Decizie rapidă, executorie. 

 Popriri: Pe salarii, pensii sau conturi bancare. 

 Aceste metode valorifică creanțele în funcție de solvabilitatea debitorului, natură și valoare. 

 Cazuri speciale cu Bănci și Instituții ale statului

Pentru creanțe bancare, firmele de recuperare trebuie înregistrate la ANPC, interzicându-se hărțuirea; în 2023, peste 234.000 debitori aveau restanțe la bănci. 

Întâi analizăm profilul debitorului (fizic/juridic) pentru strategie optimă, oferind asistență în toată țara. 

 Contactează-ne acum! 

Specialiștii noștri vor analiza rapid cazul tău, încadrându-l ca urgent, complex sau simplu, și vor propune soluții personalizate pentru persoane fizice sau juridice. 

ATENȚIE!

Nu risca întârzieri – cele mai multe creanțe se recuperează amiabil în câteva săptămâni. Scrie-ne un mesaj sau sună-ne ca să stabilim o întâlnire; te ajutăm să discerni și să acționezi eficient.

Înregistrarea căsătoriei cu un cetățean străin în România - un pas important

 

Atunci când un român se căsătorește cu un cetățean străin sau când doi soți își construiesc viața între România și o altă țară, actele nu sunt doar „hârtii”, ci baza juridică a întregului lor parcurs de familie, ședere și, uneori, repatriere. Tocmai de aceea, este firesc să apară întrebări, îngrijorări și situații în care „nu e clar ce trebuie făcut”, iar consultarea unui avocat devine nu un moft, ci o formă de protecție pentru viitor.

​

De ce este important să întrebi, nu să presupui

Legislația privind căsătoria cu un cetățean străin, transcrierea unui certificat de căsătorie emis în străinătate și legătura cu dreptul de ședere, dreptul la muncă sau repatrierea în România este tehnică și, uneori, se schimbă fără a fi ușor de urmărit din exterior. O omisiune aparent minoră – un act netradus sau neapostilat, o transcriere depusă prea târziu, lipsa unui document din statul de origine – poate genera blocaje administrative sau chiar sancțiuni. Înainte de a ajunge acolo, o discuție clară cu avocatul te ajută să înțelegi pașii corecți și riscurile reale.​

Pentru cine sunt utile aceste servicii

Asistența juridică în acest domeniu este utilă în mod special pentru:

• Cetățeni străini căsătoriți sau pe cale să se căsătorească cu cetățeni români, care au sau urmează să obțină drept de ședere ori de muncă în România și au nevoie ca mariajul să fie recunoscut corect de autoritățile române.​

• Cetățeni români care au locuit în străinătate, s-au căsătorit acolo și doresc să se întoarcă în România, având nevoie ca situația lor de stare civilă să fie clară și aliniată cu registrele române.​

• Familii mixte care se gândesc la dublă cetățenie, stabilire pe termen lung în România sau protejarea intereselor copiilor, inclusiv din perspectivă succesorală.​

În toate aceste situații, întrebarea „oare e suficient ce am făcut până acum?” este legitimă și merită un răspuns profesionist, nu presupuneri.

Ce poți obține printr-o discuție cu avocatul

O consultanță juridică bine structurată în acest domeniu nu înseamnă doar o listă de acte. Ea înseamnă:

• O analiză a situației tale concrete: unde a avut loc căsătoria, ce documente există, ce statut ai (ședere, muncă, repatriere) și care sunt obiectivele tale pe termen scurt și mediu.youtube​​

• Explicarea pe înțelesul tău a procedurilor de înregistrare și transcriere, a termenelor și a posibilelor consecințe dacă acestea nu sunt respectate.​

• Un plan de pași: ce trebuie obținut din străinătate, ce se face la consulat sau la starea civilă din România, unde este nevoie de traduceri legalizate, apostilă sau supralegalizare, și în ce ordine este mai eficient să fie făcute.​

Scopul nu este să te copleșească informațiile, ci să simți că cineva a pus piesele cap la cap pentru tine și îți este alături până la finalul procedurii.

De ce este în regulă să întrebi de la început

Mulți oameni ajung la avocat abia când apare o problemă: un dosar respins, un termen depășit sau o autoritate care nu recunoaște un document străin. În realitate, momentul optim pentru a cere ajutor este înainte de a lua decizii administrative importante, nu după. O întrebare pusă la timp poate însemna:​

• Să alegi corect locul în care să închei căsătoria (România, statul de reședință, consulat) în funcție de drepturile pe care le urmărești ulterior.​

• Să eviți drumuri inutile, costuri suplimentare cu traduceri refăcute sau apostile lipsă.​

• Să îți organizezi repatrierea sau șederea în România cu documente complete, care nu ridică semne de întrebare în fața autorităților.​

Întrebarea „e totul în regulă din punct de vedere juridic?” este perfect legitimă și merită un răspuns clar, personalizat.

Te invit să îți clarifici situația

Dacă te afli într-una dintre situațiile de mai sus – căsătorit(ă) cu un cetățean străin, în curs de obținere a unui drept de ședere sau de muncă în România, ori pregătind o repatriere după ani petrecuți în străinătate – nu e nevoie să navighezi singur(ă) prin articole de lege, formulare și ghișee. 

Rolul meu este să te ascult, să înțeleg contextul tău și să îți propun o soluție clară, aplicată exact pe situația ta, astfel încât căsătoria și statutul tău în România să fie protejate juridic, nu lăsate la voia întâmplării.​

Reprezentare legală și asistență juridică proprietari

 Deși sunt destul de rare, există situații în care litigiile dintre proprietari și diverse instituții sau asociații ajung în instanță. În asemenea situații este neapărat nevoie de serviciile unui avocat specializat în dreptul proprietății.

 

Pentru proprietari, membri ai unei asociații de proprietari (persoane fizice sau juridice)

 🏠 Consultanță juridică privind drepturile și obligațiile membrilor asociației, precum și a celor ce revin comitetului executiv sau cenzorului; 

  🏠 Asistare și reprezentare în fața instanței pentru anularea hotărârilor adunării generale care contravin legii sau statutului, și care aduc prejudicii membrilor asociației; 

  🏠 Redactare de sesizări, memorii, somații, informații și contestații adresate reprezentanților asociației sau autorităților statului care controlează activitatea asociației; 

  🏠 Consultanță juridică privind legalitatea penalităților de întârziere la plata cotelor de întreținere și constituirea fondurilor cu caracter special. 

 

Pentru asociațiile de proprietari

🏫 Asistență juridică și reprezentare în acțiunile pentru obligarea proprietarilor la plata cotelor de întreținere restante și a penalităților acumulate; 

 🏫 Asistență juridică în procedurile de executare silită pentru recuperarea debitelor; 

 🏫 Redactare acorduri de eșalonare și tranzacții pentru recuperarea cotelor de întreținere restante; 

 🏫 Redactarea documentelor legale precum procese-verbale ale adunărilor generale, ale ședințelor de comitet executiv, contracte de mandat și contracte de muncă pentru personalul angajat; 

 🏫 Redactarea documentelor necesare constituirii asociatiei de proprietari (statut, acord de asociere, proces-verbal al adunării generale de constituire); 

 🏫 Asistență în divizarea sau fuziunea asociatiilor de proprietari, înregistrarea modificărilor actelor constitutive și reprezentare în fața autorităților competente. 

 

Servicii dedicate asociațiilor de proprietari

Constituirea unei asociații de proprietari

 🏢 Redactarea documentelor necesare constituirii asociatiei (statut, act constitutiv, hotărâre adunare generală constituire etc.); 

 🏢  Reprezentare în fața instanței pentru obținerea personalității juridice; Servicii pentru transformarea asociațiilor de locatari în asociații de proprietari conform Legii Nr. 196/2018. 

Actualizarea înscrisurilor constitutive pentru asociații de proprietari

  🏢 Înregistrarea noilor membri ai asociației și modificarea actelor constitutive; 

  🏢 Înregistrarea mențiunilor în registrul autorității judiciare pentru actualizarea statutului asociației. 

 

Asistența juridică permanentă pentru asociații de proprietari

  🏰 Informare trimestrială despre modificările legii privind asociațiile de proprietari și alte acte normative relevante; 

 🏰 Redactare procese-verbale pentru adunările generale și ședințele de comitet executiv; 

 🏰 Redactare contracte de mandat și contracte de muncă pentru personalul asociației; 

 🏰 Emitere somații și notificări către debitori.

Serviciile noastre de asistență juridică și reprezentare legală sunt menite să vă ușureze demersurile legale, să protejeze interesele clienților și să asigure respectarea drepturilor acestora într-un domeniu extrem de sensibil și complex.

Scrieți-ne pe whatsapp sau e-mail și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.

Unele probleme juridice au un termen până la care se poate interveni pe cale legală - e bine să știți acest lucru și să nu amânați în defavoarea dumneavoastrea.