Răspunderea disciplinară a personalului medical
Răspunderea disciplinară a medicului rezidă în nerespectarea de către acesta a obligațiilor care izvorăsc din legile și regulamentele profesiei, din Codul deontologic și din Statutul și deciziile Colegiului Medicilor din România, precum și din regulile de bună practică, pentru orice fapte legate de profesie, de natură să aducă prejudicii de onoare și prestigiu Colegiului Medicilor sau profesiei însăși.
Acțiunea disciplinară se declanșează printr-o plângere adresată colegiului teritorial, în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data la care pacientul a luat cunoștință de consecințele vătămătoare ale actului medical; în cadrul procedurii se administrează probe, inclusiv audierea medicului și a petentului. Sancțiunile pot varia de la mustrare și avertisment până la interdicția de a exercita profesia pe o perioadă determinată sau retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor, iar deciziile pot fi contestate la comisiile superioare și ulterior la instanță.
2 . Malpraxis medical penal
Răspunderea penală a personalului medical
Răspunderea penală a personalului medical se angajează atunci când fapta săvârșită îndeplinește elementele constitutive ale unei infracțiuni prevăzute de legea penală. Este necesar ca descrierea din norma de incriminare să corespundă conduitei imputate medicului, să nu existe cauze justificative și să se dovedească forma de vinovăție cerută de lege (intenție sau culpă).
Rațiunea acestei forme de răspundere este protejarea vieții și integrității persoanei împotriva lipsei de prudență, prevedere sau rigoare în activitățile medicale, mai ales când acestea pot produce leziuni grave sau deces. Instanța analizează împrejurările concrete, respectarea regulilor de prudență, conduita ulterioară față de pacient și întregul probatoriu pentru a stabili exact încadrarea juridică și existența culpei medicale.
3 . Malpraxis medical civil
Răspunderea civilă a personalului medical
Răspunderea civilă medicală se întemeiază pe ideea de culpă și se angajează ori de câte ori, prin modul defectuos de exercitare a actului medical sau medico-farmaceutic, personalul medical cauzează un prejudiciu cert, material sau moral, pacientului, iar prejudiciul este consecința directă a conduitei persoanei sau unității medicale.
Legea nr. 95/2006 stabilește atât categoriile de persoane ce pot fi trase la răspundere (furnizori de servicii medicale, sanitare, farmaceutice), cât și împrejurările în care fapta ilicită trebuie să fi fost săvârșită (în legătură nemijlocită cu furnizarea serviciului medical). Sunt prevăzute și cauze de exonerare, atunci când prejudiciile se datorează exclusiv condițiilor de lucru, infecțiilor nosocomiale, dotării insuficiente, efectelor adverse acceptate și comunicate, viciilor ascunse ale materialelor sau situațiilor de urgență în care medicul acționează cu bună-credință în limitele competenței.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, răspunderea civilă medicală a primit o reglementare proprie, dispozițiile legii sus-amintite definind malpraxisul ca pe o eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical ori medico-farmaceutic, cauzatoare de prejudicii pentru pacient și care dă naștere la răspunderea civilă a personalului medical, a unităților sanitare și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare ori farmaceutice.
Erorile profesionale nu cunosc o clasificare în legislația română prin raportare la legislația altor state europene, dar, prin raportare la practica și jurisprudența internă, putem distinge o eroare tehnică, ce are la bază o serie de factori precum stabilirea unui diagnostic greșit, superficialitatea și îndeplinirea neconștiincioasă a obligațiilor medicale, nealegerea tratamentului adecvat și a posologiei specifice, anamneza incompletă, redactarea defectuoasă a prescripției, greșeala de supraveghere a pacientului, neefectuarea examinărilor clinice de rutină etc., și o eroare de etică medicală, ce izvorăște din neîndeplinirea obligației de informare a pacientului cu privire la serviciile medicale sau la propria stare de sănătate, nerespectarea secretului profesional și a confidențialității, lipsa consimțământului informat al pacientului și chiar practica neautorizată, ori, după caz, depășirea limitelor competenței, cu excepția situațiilor urgente.
Indiferent de cauză, răspunderea medicală poate fi angajată numai în condițiile în care persoanele fizice sau juridice implicate în actul medical comit o faptă ilicită concretizată într-o eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, care să dea naștere unui prejudiciu produs pacientului printr-un act individual al medicului, unității sanitare sau al furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice, datorat fie neglijenței, grabei, imprudenței sau cunoștințelor medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, fie neaplicării standardelor terapeutice aprobate la nivel național sau recunoscute de comunitatea medicală națională și europeană.
Cu toate acestea, simpla conduită ilicită a personalului medical, urmată de nașterea unui prejudiciu pentru pacient, nu sunt elemente suficiente pentru a se reține un caz de malpraxis și pentru a se angaja răspunderea personalului medical, fiind necesar să fie dovedită, efectiv, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a medicului și rezultatul vătămător, precum și să existe vinovăție din partea personalului medical, fără a fi incidente alte împrejurări sau cauze care să ducă la înlăturarea răspunderii juridice.
Aparte de latura juridică a situației, această ramură de drept este una care naște o relație mult mai apropiată între client și avocat, prin natura faptului că primul se vede nevoit să își relateze experiențele medicale, uneori extrem de intime și dureroase, unei persoane pe care o vede pentru prima oară sau o cunoaște de puțin timp și căreia îi acordă toată încrederea sa pentru a îi reprezenta și apăra drepturile și interesele în cel mai profesionist mod.
Garanția confidențialității reprezintă unul dintre atuurile principale pentru care mulți clienți apreciază și recomandă avocații specializați în drept medical, consultațiile juridice și toate discuțiile ulterioare realizându-se, de regulă, cu un singur avocat desemnat și nefiind înregistrate video sau audio. În permanență, profesioniștii din acest domeniu își îndreaptă atenția spre o îndrumare corectă a clienților din punct de vedere decizional, explicându-le consecințele juridice ale acțiunilor lor și prezentându-le avantajele soluționării problemelor pe cale amiabilă, acolo unde acest lucru este posibil și în interesul lor real.
Reprezentare juridică în fața Comisiei de malpraxis
Altfel se uită la tine când ești informat. Și altfel își analizează opțiunile când ai suportul unui specialist.
Comisiile de malpraxis, organizate la nivel județean, au în componență reprezentanți ai autorităților sanitare, ai caselor de asigurări, ai colegiilor profesionale și un expert medico-legal, având ca atribuții analizarea sesizărilor de malpraxis și stabilirea existenței sau nu a unui caz de malpraxis. Procedura are caracter administrativ și este, de regulă, prealabilă unei acțiuni în instanță, fiind declanșată de pacienți, reprezentanții lor sau de succesorii persoanei decedate.
După desemnarea experților și întocmirea raportului, comisia adoptă o decizie în termen de regulă de câteva luni, iar părțile nemulțumite o pot contesta la instanța competentă. În tot acest proces, asistența juridică este esențială pentru formularea corectă a sesizărilor, selectarea probelor relevante și valorificarea concluziilor expertizelor.
Cabinetele specializate în drept medical cum suntem și noi, oferă de regulă atât servicii scriptice precum: redactarea sesizărilor către Colegiul Medicilor și comisiile de malpraxis, contestarea deciziilor de clasare, formularea dar și susținerea acțiunilor în răspundere civilă împotriva personalului medical și a furnizorilor de servicii, asistență în obținerea dosarului medical, reprezentare în cauze penale legate de acte medicale și consultanță în proceduri de mediere.
